Finanțarea nerambursabilă Sprijinul public nerambursabil este de 15.000 de Euro și se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani, procentul de finanțare nerambursabilă fiind de 100%. Sprijinul se va acorda în două tranșe, astfel: • 75% la semnarea Deciziei de finanţare; • 25% în funcție de implementarea corectă a PA
Fonduri pentru impaduriri, in septembrie. Beneficiarii fondurilor europene nerambursabile acordate prin Masura 221 pot fi persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociatiile de persoane fizice sau juridice, autoritatile publice locale detinatoare de teren agricol.Fonduri Europene Nerambursabile Fondurile ESI Peste jumătate din finanțarea UE se acordă prin 5 fonduri structurale și de investiții europene. Acestea sunt gestionate în comun de Comisia Europeană și de statele membre ale UE. Scopul fondurilor: mai multe locuri de muncă, o economie europeană solidă, un mediu sănătos.
Fonduri europene pentru împăduriri 21 Februarie 2012 01:27 Social Cei interesaţi să obţină finanţări pentru împădurirea anumitor suprafeţe pot accesa fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţând pentru acest an un total disponibil de 176 milioane de euro. Prin submasura 8.1 - „Sprijin pentru impaduriri si crearea de suprafete impadurite" din PNDR se pot obtine fonduri europene nerambursabile pentru impaduriri. „Sprijin pentru impaduriri si crearea de suprafete impadurite" din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) are ca obiectiv cresterea suprafetei ocupate de paduri la 300.000 Lei Finantare Nerambursabila Pentru IMM-urile Din Toata Tara Programe Guvernamentale Microindustrializare 2022 - Finantare 500.000 Lei Programe Guvernamentale Pana La 2.000.000 Euro Fonduri Pentru HoReCa - Restaurante, Pensiuni, Hoteluri, Agentii Turism Fonduri europene Start Up Rural 2022 - Prin PNDR 6.2. - Finantare De Pana La 70.000 € 2GtMWb.